Sebastian Colţescu arbitrează meciul Dinamo - Unirea Urziceni

Arbitrul Sebastian Colţescu va conduce la centru meciul Dinamo - Unirea Urziceni, care va avea loc, duminică, de la ora 20.30, în etapa a XXX-a a Ligii I.

Colţescu va fi ajutat la cele două linii de Cristian Nica şi Ionel Popa. Rezervă va fi Victor Berbecaru.

Observatorii partidelor de duminică vor fi Valentin Alexandru şi Valeriu Ioniţă.

Arbitrii şi observatorii celorlalte meciuri de duminică:

MEDIAFAX

Dica dorit de Manchenster City

Atacantul se află pe lista de achiziţii din vară a englezilor de la Manchester City

Conform presei din Albion, echipa antrenată de suedezul Sven-Göran Eriksson pregăteşte o ofertă concretă pentru Nicolae Dică.

Chiar dacă perioada estivală de transferuri va începe abia peste două luni, discuţiile şi negocierile privind posibilele tranzacţii de jucători au început deja. Astfel, cu şase etape înainte de finalul sezonului intern, englezii de la Manchester City şi-au făcut planurile pentru întărirea lotului.

„Managerul Sven-Göran Eriksson pregăteşte o ofertă pentru atacantul român Nicolae Dică“, spun cei de la TribalFootball.com. Informaţia este confirmată parţial chiar pe site-ul oficial al celor de la City, nevoiţi să se despartă în vară de mai mulţi jucători aflaţi la final de contract. „Zilele trecute am avut o discuţie cu conducerea referitoare la strategia viitoare a clubului“, a recunoscut Sven-Göran Eriksson.

Interesul antrenorului suedez pentru „Dicanio“ nu e o noutate. Pe vremea când era selecţionerul Angliei, Eriksson a venit la Bucureşti pentru a vedea meciul
Steaua - Middlesbrough din semifinalele Cupei UEFA, pe 20 aprilie 2006. Atunci, Dică a înscris unicul gol al partidei şi l-a impresionat pe Eriksson, tehnicianul discutând cu Becali despre el. Pe lista lui Manchester s-ar mai afla Goian, Neșu și Nicoliţă.

Steaua i-a transferat definitiv pe Mendoza,Habibou si Pepe Moreno

Conducerea din Ghencea a decis sa-i transfere definitiv pe Mendoza,Habibou si Pepe Moreno,iar Gigi Becali l-a asigurat pe Marius Lacatus ca nu va pleca in vara de la Steaua.
1,9 milioane de euro va plăti Steaua peste o lună pentru a-şi asigura serviciile definitive ale lui Mendoza, Pepe Moreno şi Habibou. Aduşi astă-iarnă sub formă de împrumut, cei trei l-au impresionat pe Gigi Becali în retur.

Imprumuturile celor trei a costat  Steaua 300000 euro.

“M-am decis, îi cumpăr pe toţi. Evoluţiile lor m-au convins să-i achiziţionez, sînt profesionişti adevăraţi”, a spus patronul. Sigur că Steaua nu mai poate rata locul 2, el l-a anunţat deja şi pe Marius Lăcătuş că va rămîne antrenorul echipei şi în sezonul viitor. După ce s-a sfătuit cu “Fiara”, Becali a hotărît să urgenteze demersurile pentru a-i transfera definitiv pe cei 3 fotbalişti de culoare.

Gigi l-a mandatat pe Adrian Ilie să poarte negocierile. Managerul sportiv al roş-albaştrilor a luat deja acordul celor de la Charleroi pentru Habibou, a bătut palma cu Independiente pentru Pepe Moreno, iar cu Mendoza a tratat direct, peruanul venind în Ghencea din postura de jucător liber de contract. “Cu Mendoza ne-am înţeles şi la aspectul financiar, şi asupra perioadei pe care va semna în vară. Cu Pepe şi Habibou am purtat discuţii de principiu, urmează să le finalizăm săptămîna viitoare. Nu cred că va fi vreo problemă”, a spus Adrian Ilie.

Poli Timişoara riscă depunctarea ca urmare a memoriilor depuse împotriva lui Iancu

Gruparea Poli Ştiinţa Timişoara riscă, conform regulamentului disciplinar, o sancţiune cuprinsă între trei şi nouă puncte penalizare ca urmare a memoriilor depuse împotriva preşedintelui Marian Iancu de cluburile Steaua şi Dinamo, dar şi a directorului general al FRF, Ionuţ Lupescu.

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că nu ştie care este situaţia memoriului înaintat la Comisia de Disciplină. “Nu ştiu dacă a ajuns la comisie pentru că sunt plecat din ţară. Era la secretariat, nu ştiu dacă a fost depus. Voi vedea când mă întorc ce se va întâmpla”, a spus Lupescu.

Directorul sportiv al FC Dinamo, Petre Buduru, a menţionat, pentru MEDIAFAX, că nu mai ţine minte dacă memoriile depuse împotriva lui Marian Iancu au fost clasate. “Noi am avut mai demult nişte lupte dar parcă s-au încheiat. Sunt multe memorii depuse, nu mai ţin minte dacă s-au încheiat. Avem un avocat care se ocupă de astfel de probleme. Au fost depuse în urma unor declaraţii, şi cu Bosânceanu şi cu Gigi Becali, şi cred că s-au încheiat litigiile astea”, a adăugat Buduru.

Potrivit avocatului FC Steaua, Cătălin Ciubotă, gruparea din Bulevardul Ghencea a făcut memoriu împotriva lui Marian Iancu, pentru declaraţii jignitoare, cazul fiind pe rol la Comisia de Disciplină, care a dat un nou termen de judecată.

Preşedintele grupării bănăţene, Marian Iancu, a afirmat că nu are ce face în cazul în care Poli va fi depunctată. “Nu ştiu, aştept să mă convoace. Avem un avocat care se ocupă de aceste aspecte. Dinamo ştiu că o să se retragă pentru că putem face şi noi memorii împotriva lor, de asemenea şi la Lupescu pot depune memoriu împotriva lui. Ar mai fi Steaua, dar ceea ce am spus eu a spus toată lumea. Dacă va ajunge Poli să fie depunctată pentru asta, nu avem ce face”, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, Iancu.

Marian Iancu nu crede într-o eventuală depunctare de către Comisia de Disciplină şi este de părere că în cel mai rău caz va fi suspendat. “Faţă de Steaua am spus ce a spus toată lumea, nu am spus nimic mai mult, că este ajutată de arbitri, şi acest lucru a fost recunoscut de absolut toată lumea. Faţă de Lupescu e adevărat că şi eu l-am jignit, dar şi dânsul pe mine şi lucrurile s-au aşezat, am decis să nu mai vorbim unii despre alţii. În cazul Dinamo şi domnul Dinu a avut nişte cuvinte în urma cărora ar putea ajunge al comisie. Nu văd de ce am putea fi depunctaţi. Cel mult, aşa cum am păţit-o toţi, voi fi din nou suspendat”, a spus Iancu.

Oficialul grupării timişorene a precizat că de acum încolo se va abţine de la alte comentarii împotriva altor oameni din fotbal. “Ce este important acum este că eu mă voi abţine de acum încolo, am altfel de comentarii, voi încerca să domesticesc pe cât posibil limba română. Eu nu cred în măsura depunctării, şi sper să nu se ia împotriva noastră, deşi orice este posibil”, a menţionat Iancu.

Predictiile pe 02.04.2008

  • Arsenal - Liverpool   x2  1,56 Bwin
  • Fenerbahce - Chelsea  x2  1,23  Bwin

AC Milan dispusă să ofere şapte milioane de euro pentru Van Nistelrooy

Cotidianul Corriere dello Sport, citat de agenţia Calciomercato, a anunţat, miercuri, că oficialii clubului AC Milan sunt dispuşi să plătească şapte milioane de euro pentru achiziţionarea atacantului olandez al echipei Real Madrid, Ruud van Nistelrooy.

Internaţionalul olandez se află în conflict cu preşedintele grupării spaniole, Ramon Calderon, după ce a ales să meargă în Olanda pentru a se opera la gleznă.

Van Nistelrooy, în vârstă de 31 de ani, a fost achiziţionat de Real Madrid în vara anului 2006, după cinci sezoane petrecute la formaţia Manchester United. El are contract până în 2010.

Ruud van Nistelrooy ar putea fi adversarul naţionalei României, dacă va fi convocat de selecţionerul Marco van Basten pentru Campionatul European din Austria şi Elveţia. România şi Olanda fac parte din grupa C la Euro-2008, alături de formaţiile Franţei şi Italiei.

Rezultate Champions League

  • Shalke 04 0 - 1 Barcelona  (Bojan `12)
  • AS Roma 0 - 2 Man Utd  (Ronaldo `39,Rooney `66)

Săndoi este noul antrenor al FC Vaslui

Finanţatorul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, marţi, că selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Emil Săndoi, este noul antrenor al formaţiei moldovene.

“Am discutat şi ne-am înţeles. De acum, Săndoi este noul antrenor al echipei până la finalul campionatului. După aceea există drept de prelungire a contractului din partea clubului pe o perioadă care nu a fost deocamdată stabilită. Acest lucru şi semnăturile mai lipsesc de pe acte, dar totul este bătut în cuie”, a afirmat Porumboiu.

Emil Săndoi îl va avea ca antrenor secund la FC Vaslui pe Florin Constantinovici, cel care l-a ajutat până acum şi la selecţionata Under 21.

Jose Moreno: Nu se pune problema ca Steaua să fi trucat vreun meci

Atacantul Jose Moreno a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu se pune problema ca Steaua sa să fi trucat vreo partidă, aşa cum a acuzat finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, la finalul meciului direct, câştigat de “roş-albaştri” cu scorul de 1-0, în etapa a XXVI-a a Ligii I.

“Nu mă interesează, nu e problema mea ce comentează alţii. Nu se pune problema ca Steaua să fi trucat vreun meci. Dacă vedeţi înregistrarea partidei, veţi observa că Steaua a câştigat pe merit, nu înţeleg de ce se vorbeşte despre aşa ceva. A fost o victorie obţinută pe teren, meritată. Când am ajuns la Steaua, erau 11 puncte diferenţă faţă de primul loc, toată lumea spunea că e deja campioană CFR, însă eu am spus atunci că se joacă. Drept dovadă, s-a ajuns la trei puncte diferenţă. Depinde numai de Steaua să câştige titlul, aşa cum şi CFR depinde doar de ea, trebuie să câştige tot pentru a termina pe prima poziţie”, a spus “Pepe” Moreno.

Jucătorul columbian a menţionat că din momentul în care a venit la Steaua obiectivul său a fost să joace cât mai bine. “Steaua este cea mai bună echipă din România, vreau să răspund cu aceeaşi monedă încrederii acordate. Trebuie să muncesc mai mult, până acum echipa nu a realizat nimic, pentru că obiectivul este titlul. Apoi, vreau să joc în Liga Campionilor. Sunt bucuros dacă evoluţiile mele au fost apreciate”, a spus el.

Jose Moreno a afirmat că toate golurile pe care le înscrie sunt la fel de importante, pentru el şi pentru echipă, atâta timp cât ajută la obţinerea victoriei: “Toate meciurile de până acum au fost dificile, unele poate au fost considerate mai grele deoarece au fost câştigate pe final. De acum înainte urmează partide la fel de grele”.

Comentând faptul că a început să înscrie, venind după o perioadă ineficientă, Jose Moreno a precizat: “Oricare fotbalist are perioade şi perioade. Cel mai elocvent exemplu este că în turul campionatului argentinian, German Denis a fost golgheterul din Apertura, cu 17 goluri. Acum au trecut vreo nouă etape şi el nu a marcat. Important este să joci, iar când reuşeşti să înscrii, asta aduce după sine alte goluri. Orice jucător evoluează cu gândul de a ajunge la echipa naţională a ţării sale. Antrenorul Columbiei probabil s-a interesat de mine deoarece acolo se vede mai greu campionatul României. Dacă va dori să mă convoace, cu atât mai bine”.

Walter Zenga a fost numit antrenor al echipei Catania

Walter Zenga este noul antrenor al echipei Catania, aceasta fiind prima formaţie din Serie A pe care tehnicianul o va pregăti, informează site-ul oficial.

Walter Zenga îl înlocuieşte pe Silvio Baldini, care a demisionat luni din funcţie. Zenga va conduce marţi primul antrenament al italienilor, iar duminică va debuta ca antrenor în Serie A, în meciul cu Napoli.

Walter Zenga va fi prezentat oficial, marţi, de la ora 13:00, în cadrul unei conferinţe de presă.

Catania ocupă poziţia a 16-a în campionatul italian, cu 29 de puncte după disputarea a 31 de etape.

Zenga, care până să devină tehnicianul Cataniei era comentator la Rai Uno, a mai antrenat în cariera sa echipe precum New England Revolution, FC Naţional, Steaua, Steaua Roşie Belgrad, Gaziantepspor, Al-Ain şi Dinamo. Tehnicianul are în palmares un campionat şi o cupă ale Serbiei, cu Steaua Roşie Belgrad, şi un campionat cu Steaua.