CFR Cluj - prima înfrângere pe teren propriu în acest sezon

Formaţia CFR Cluj a înregistrat, duminică, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, fiind învinsă, cu scorul de 2-1 (1-0), de Pandurii Târgu Jiu, echipă care a obţinut în partida din etapa a XXVII-a a Ligii I a cincea victorie consecutivă.

Golurile au fost înscrise de Sousa ‘38 (autogol) şi Ilie Iordache ‘63 pentru Pandurii, respectiv Eugen Trică ‘90+3 pentru CFR Cluj.

Scorul a fost deschis în minutul 38, de Sousa, care a deviat mingea în propria poartă la o centrare a echipei Pandurii.

CFR Cluj a rămas în inferioritate numerică în minutul 45+1, când Cadu a primit al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu.

Ilie Iordache a mărit diferenţa de pe tabela de marcaj în minutul 63, înscriind cu un şut plasat după ce a scăpat singur pe contraatac.

În minutul 79, Semedo a înscris după o acţiune prelungită de atac, dar arbitrul a anulat reuşita portughezului după un fault în prealabil al lui Sousa.

CFR Cluj a redus din diferenţă şi a stabilit scorul final, 1-2, în minutul 90+3, când, la o centrare prelungită pe spate de Tony până la Trică, acesta din urmă a reluat din voleu şi a înscris în poarta oaspeţilor.

CFR Cluj: 13. Hirschfeld - 2. Tony, 20. Cadu, 27. Sousa, 33. Dorsin - 5. Manuel Jose, 31. Dani, 8. Peralta (6. G.Mureşan ‘46), 10. Trică - 16. Semedo, 7. Dubarbier (99. Ruiz ‘65). Antrenor: Ioan Andone.

Pandurii Târgu Jiu: 80. Mingote - 16. Rusu, 3. A. Rus, 4. Chibulcutean, 6. Cardoso - 10. Vasilache (9. Arrieta ‘79), 14. Vancea (5. Păcurar ‘64), 21. Fl. Stângă, 11. D. Orac, 30. I. Iordache - 28. Al. Piţurcă (18. Stromajer ‘57). Antrenor: Eugen Neagoe.

Cartonaşe galbene: Cadu ‘43, ‘45+1 / Vasilache ‘24, Iordache ‘66, Cardoso ‘89, Orac ‘90

Cartonaş roşu: Cadu ‘45+1

Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Lucian Dan (central), Ionel Popa, Mihai Artene (asistenţi) şi Laurenţiu Danşa (rezervă). Observatori au fost Adrian Ionescu şi Valeriu Ioniţă.

La partidă au asistat aproximativ 7.000 de spectatori.

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, suspendat, împreună cu preşedintele grupării clujene, Iuliu Mureşan, au urmărit meciul de pe o platformă aflată în spatele băncii de rezerve. Andone s-a agitat pe toată durata meciului şi a dat indicaţii propriilor jucători, iar la pauză a discutat aproximativ un minut cu antrenorul secund Romulus Gabor.

Pentru CFR Cluj aceasta a fost a patra înfrângere din actuala ediţie de campionat.

Sursa:mediafax

Steaua a urcat şapte locuri în topul IFFHS

Echipa Steaua Bucureşti a urcat şapte locuri în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS) şi continuă să fie formaţia cel mai bine clasată din România, conform acestui top dat publicităţii marţi.

În clasamentul pe luna martie, Steaua ocupă locul 69, cu 138,5 puncte, după ce luna trecută s-a aflat pe poziţia 76.

Liderul Ligii I, CFR Cluj, ocupă locul 122, cu 104,5 puncte, după ce în februarie se afla pe poziţia 119. Clujenii sunt la egalitate cu sirienii de la Al-Karama Homs.

Rapid Bucuresti a urcat un loc şi se află pe poziţia 124, cu 103,5 puncte, la egalitate cu Lokomotiv Moscova (Rusia).

Dinamo a urcat 22 de locuri şi se află pe poziţia 144, cu 97,5 puncte, la egalitate cu Sporting Braga (Portugalia), Universidad de Chile (Chile), Mamelodi Pretoria (Africa de Sud) şi Dnepr (Ucraina).

Cu o coborâre de 15 locuri, Oţelul Galaţi a ajuns pe poziţia 168, cu 91 puncte, la egalitate cu Les Astres de Douala (Camerun).

Unirea Urziceni a urcat trei locuri şi ocupă poziţia 181, cu 88 puncte, la egalitate cu West Ham United (Anglia) şi Atalanta (Italia).

Cu 66 puncte, Gloria Bistriţa ocupă locul 326, după o cădere de opt locuri.

Ultima echipă din România în topul IFFHS, FC Vaslui, ocupă locul 350, cu 63 puncte.

Steaua va lua titlul in 2008!!!

Acest lucru l-a anticipat Godbet cu 2 luni in urma cand intr-un articol spuneam ca CFR va fi decimata de accidentari,jocuri de culise si nu in ultimul rand managementul precar de care au parte.Transferurile in masa a jucatorilor de peste mari si tari,de prin Portugalia si vreunu din Transilvania va da nastere unor probleme care nu au mai avut loc in fotbalul mioritic.Exemplu clar la cele spuse mai inainte fiind campionatul din Hexagon unde de patru ani nu mai exista performanta iar cluburile mari se confrunta cu probleme de mentalitate a jucatorilor,cu asa zisele “bisericute” si salarii din ce in ce mai mari.Acestia sunt primi pasi care conduc la o echipa de mana a doua ceea ce cred ca se va intampla cu CFR.

Clasament Liga 1 Romania

1. CFR Cluj 23 16 5 2 39 - 16 53 (+17)

2. Steaua Bucureşti 23 14 5 4 26 - 13 47 (+11)

3. Rapid Bucureşti 23 13 6 4 35 - 18 45 (+12)

4. Poli Ştiinţa Timişoara 23 13 6 4 43 - 28 45 (+12)

5. Unirea Urziceni 23 11 8 4 27 - 17 41 (+5)

6. Dinamo Bucureşti 23 11 7 5 35 - 21 40 (+7)

7. FC Vaslui 23 9 10 4 33 - 21 37 (+4)

8. Gloria Bistriţa 23 8 7 8 25 - 29 31 (-2)

9. Oţelul Galaţi 23 9 3 11 31 - 40 30 (-3)

10. Poli Iaşi 23 7 6 10 25 - 29 27 (-9)

11. Universitatea Craiova 23 7 4 12 24 -32 25 (-11)

12. Farul Constanţa 23 5 8 10 13 - 24 23 (-13)

13. Gloria Buzău 23 6 5 12 23 - 40 23 (-13)

14. Dacia Mioveni 23 5 7 11 19 - 29 22 (-11)

15. Ceahlăul Piatra Neamţ 23 6 3 14 20 - 30 21 (-15)

16. UTA Arad 23 4 7 12 19 - 30 19 (-14)

17. Pandurii Târgu Jiu 23 4 6 13 23 - 33 18 (-1 8)

18. Universitatea Cluj 23 2 11 10 25 - 35 17 (-16).

Clasament Liga 1 Romania

Clasamentul Ligii I este următorul:

1. CFR Cluj 22 16 4 2 39 - 16 52 (+16)

2. Rapid Bucureşti 22 13 5 4 34 - 17 44 (+11)

3. Steaua Bucureşti 22 13 5 4 25 - 13 44 (+11)

4. Poli Ştiinţa Timişoara 22 12 6 4 41 - 28 42 (+12)

5. Unirea Urziceni 22 11 8 3 27 - 16 41 (+5)

6. Dinamo Bucureşti 23 11 7 5 35 - 21 40 (+7)

7. FC Vaslui 22 9 9 4 32 - 20 36 (+3)

8. Gloria Bistriţa 23 8 7 8 25 - 29 31 (-2)

9. Oţelul Galaţi 22 9 2 11 30 - 39 29 (-1)

10. Poli Iaşi 23 7 6 10 25 - 29 27 (-9)

11. Universitatea Craiova 22 7 3 12 23 -31 24 (-9)

12. Farul Constanţa 23 5 8 10 13 - 24 23 (-13)

13. Gloria Buzău 22 6 5 11 22 - 37 23 (-10)

14. Dacia Mioveni 22 5 6 11 19 - 29 21 (-12)

15. Ceahlăul Piatra Neamţ 22 6 2 14 20 - 30 20 (-13)

16. UTA Arad 22 4 7 11 19 - 28 19 (-14)

17. Universitatea Cluj 22 2 10 10 25 - 35 16 (-14)

18. Pandurii Târgu Jiu 22 3 6 13 20 - 32 15 (-21).

Andone: Titlul se va decide în următoarele patru etape

Antrenorul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat că titlul de campioană a României se va decide în următoarele patru etape ale Ligii I, în care consideră că liderul primului eşalon poate obţine zece puncte.

“Avem patru meciuri grele, din care trei în deplasare. Dacă facem zece puncte putem spune că suntem campioni. Până atunci însă nu”, a declarat Andone.

CFR Cluj va întâlni în etapa a XXIII-a a Ligii I echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, în deplasare, după care va juca pe teren propriu cu Farul, iar apoi va juca la Iaşi, cu Poli, şi la Bucureşti, cu Dinamo.

Diferenta dintre Steaua si CFR

Dupa ce in urma cu trei saptamani scriam despre strategia Stelei , timpul incepe sa-mi dea dreptate, inclusiv meciul dintre Steaua si CFR Cluj de duminica.Steaua a aratat ca o echipe de locul trei in Champions League , pe cand cei de la CFR si-au demonstrat valoarea  aratata in meciul cu o adunatura de ciprioti carora nu le mai retin nici numele.Oricum si dupa meciul acesta si lectia predata de Radoi si compania cei de la Cluj raman favoriti la locul direct in grupele Ligii Campionilor , dar nu se stie pentru cat timp.Multi or sa zica ca arbitrajul ia avantajat pe cei din Ghencea dar cine a vazut meciul stie diferenta de valoare si clasa demonstrata de catre “fiarele” lui Laca`.

STEAUA - Cfr Cluj 3 - 1 In imagine Steaua castiga in fata celor de la Cfr Cluj

Liga 1 in razboi

Godbet prezice o primavara grea pentru toti cei care sunt angrenati in fotbalul din Romania,anul acesta adica 2008 va aduce o alta fata a fotbalului romanesc.De ce spun asta?simplu de observat toata capitala e in razboi cu Cfr-ul lui Andone.Lupta pentru locul care asigura unei echipe din liga 1 un loc in grupele Champion League va determina un razboi fara precedent.Nici o alianta nu cred ca va fi plauzibila dupa cum se spune ca romanul este prea lacom sa imparta ceva cred ca totul se va juca pe o carte doar cei subordonati financiar sau de prietenie vor ceda usor, cei mari vor lupta pana la moarte.Astept cu nerabdare sa vad strategiile echipelor din Bucuresti de a stopa avantul fara precedent al Clujului, desi stiu foarte bine cum se va intampla acest lucru.Toti vor da in capul clujenilor la suprafata dar cred ca realitatea va fi altfel se vor lovi unii pe altii doar pentru a fi siguri ca se vor alege cu locul 2 care varsa in bugetul acelei echipe cateva milioane de dolari.

Godbet: Ce reprezinta o investitie de succes in fotbalul modern?

Privesc cu stupoare asupra managementului aplicat de cluburile care se preteaza a fi in randul Europei si observ ca nimic nu e mai departe in acest moment decat performanta.Nivelul investitiilor din fotbalul lui Mitica e acceptabil pentru o tara din estul Europei, insa asteptarile sunt foarte mari.In acest sezon competitional am putut vedea cu ochii nostri de oameni pasionati de acest real concept numit fotbal ca nivelul campionatului intern a crescut ca nivel media,investitii,publicitate si s-a diversificat in multe alte categorii.cluburile mai mari din Liga 1 au inceput si ele sa-si vanda imaginea exemplu fiind Steaua,Dinamo,Rapid,Timisoara si Cfr Cluj deschizand oportunitati noi pentru fanii care indragesc culorile clubului favorit magazine, localuri in care te poti intalni cu alti fani ai clubului tau care au aceeasi pasiune fotbalul.Adevarul insa este crud nu avem nici o echipa in primavara europeana,punctele pe care le-au facut echipele din Romania care au avut sansa sa joace in Europa sunt aproape invizibile, nici un club din liga 1 nu a reusit vreo performanta reala, doar Steaua reusind cu sansa sa ajunga in Liga Campionilor,ma intreb ce s-ar fi intamplat daca ieseau pe frontul advers alta echipa decat Bate Borisov,Dinamo a fost sedusa de niste blonde,Rapid a preferat sa ramana in Giulesti anu asta cat despre Cfr nu mai amintesc nimic de cipriotii care i-au calcat in picioare ca mi-e teama ca in acest retur din 2008 nu vor face nimic si vor ajunge iar in Intertoto,Gloria e singura care a adus “glorie” Romaniei si ma bucur ca Tata Jean stie foarte bine sa se descurce cu bani putini si minte multa,oare ce ar face nea Jean daca ar investi vreo 10 milioane ca Becali? cred ca ar fi in primavara europeana in fiecare an sau ar avea vreo 200 de hectare prin baneasa.Va urez mult noroc si ponderabilitate!!! Nenea Jean tot respectul din lume esti managerul,investitorul si cel mai prolific om din fotbal anul acesta in 2007-2008!!!!!!

Scurt istoric al isteriei de pe piata transferurilor din liga 1.Thereau imprumutat la Charleroi

Francezul se intoarce de unde a plecat adica la Charleroi, Anderlecht imprumutandu-l pentru 6 luni,Steaua s-a luptat pentru readucerea lui dar fara sorti de izbanda.Tot de la Charleroi a venit si cel mai proaspat si real transfer al Stelei Habibou care se vrea noul Thereau din Ghencea mai pe scurt echipele capitalei se lauda, iar Cfr chiar transfera jucatori pe sume care in realitate sunt de 3-4 ori mai mari decat adevaratele bugete ale granzilor din Bucuresti,clujenii investesc iar cei din capitala fac bisnita exemple clare Rapid l-a vandut pe singurul atacant care avea valoare in Giulesti Mazilu si va aduce jucatori sub suma transferului acelasi lucru se intampla si la Steaua Dica pleaca si se vor aduce numai jucatori de mana a doua va intrebati de ce nu s-a pomenit nimic de Dinamo e foarte simplu nu s-a vandut nimic nu vine nimeni.