Gigi îşi face bancă

În scurt timp pe piața financiară va apărea o nouă instituție ce va purta numele „Becali Bank“. În acest sens, Gigi Becali a adunat în jurul său cei mai buni oameni ai domeniului bancar, foști angajați BNR, și în acelaș timp foști colegi ai lui Mugur Isărescu.

„Am depus documentele şi sper ca într-o lună să primesc autorizație ca, până la vară, banca să poată începe să lucreze. Va avea un capital social de 30 de milioane de euro şi se va numi Becali Bank”, a declarat Gigi Becali pentru Ziarul Financiar. Finanţatorul din Ghencea va deţine 90% din acţiuni, restul de 10% fiind ale unui fin de-al său.

A vrut să cumpere CEC-ul

În trecut, Becali a încercat să intre în posesia CEC-ului. „Nu mă mai interesează. Îmi doresc o bancă de la zero”, a mai afirmat latifundiarul din Pipera. Interesant este că în acest moment Gigi Becali este audiat de DNA în legătură cu dosarul privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale. Dacă va ajunge să fie judecat şi condamnat, potrivit legislaţiei, nu va mai avea dreptul să finanţeze vreo bancă.

3 miliarde de dolari este averea lui Gigi Becali estimată în acest moment

Latifundiarul va investi, pentru început, 30 de milioane €

Finanţatorul Stelei a depus deja la Banca Naţională documentele necesare începerii înfiinţării unei instituţii de credit